Recenzie In Transylvania @ Sâmbăta – Drăguș, Brașov – poze

Datorită numelor anunţate în line-up şi frumuseţii zonei Făgăraşului am decis că merită să petrecem weekend-ul trecut la festivalul In Transylvania. Încă este un mister de ce organizatorii au militat pentru scrierea In Transylvania cu y și fără Î, iar pe scenă au precizat că trebuie să pronunţăm În Transilvania, deoarece festivalul îşi doreşte să promoveze tradiţiile româneşti..

In Transylvania 2014 - Zona Reggae

Ca şi concept, festivalul ne-a plăcut cum a fost gândit, accentul punându-se nu doar pe concerte şi pe competiţiile sportive, ci şi pe promovarea zonei Făgăraşului, o zonă foarte frumoasă de altfel, cu o grămadă de peisaje de vis, cu sate şi locuri încărcate de istorie, în care, încă se păstrează frumoasele obiceiuri populare. Ce a scârţâit, din păcate, a fost organizarea pe alocuri, cei responsabili fiind scuzați de faptul că acest eveniment se află la prima ediție. Dar să o luăm cu începutul 🙂

Muzica a fost într-adevăr bună, un line-up solid, bine gândit. Festivalul a fost deschis de trupa făgărăşeană Fade Out, cu Mihai Farkaş (Mishu B) solist vocal. Deşi trupa Fade Out cântă în mare parte cover-uri, într-o manieră originală, aceştia au şi creaţii proprii. Printre ele și o piesă reggae, de vară, intitulată Sticle Goale. 🙂 Mi-a plăcut interpretarea originală a piesei Soulstorm a lui Patrice, Fade Out demonstrând încă o data că au talent şi potenţial din plin.

Ploaia ne-a făcut însă viaţa grea în această primă noapte, deşi picăturile se vedeau frumos prin luminile ce băteau în depărtare şi oricât de frumos ar fi să dansezi în ploaie, atunci când aceasta te face ciuciulete, dispare, vrei nu vrei, şi cheful de distracţie. În cazul nostru nu a fost cazul rezistând eroic până la finalul prestaţiei ultimilor artişti, căci în fond pentru asta am mers acolo, nu e aşa? 🙂

După Fade Out, Jack DC (De Ce) cu al său saxofon ne-a oferit o porţie frumoasă de jazz acompaniată de o cântare-interpretare originală a unor texte, creaţie proprie a artistului. Jack este unic; diferit şi cuceritor prin tot ce face. Toulouse Lautrec au fost cei care ne-au făcut să nu mai simţim ploaia, să dansăm pe piesele lor de parcă afară era cea mai frumoasă vreme. Nopţi Albe este piesa care mi-a atras cel mai mult atenţia din concertul lor.

A urmat Luna Amară, care nici nu şi-au intrat bine în mână că au trebuit să încheie concertul, din cauza ploii care nu contenea să se oprească, existând astfel un puternic risc de electrocutare a artiştilor. Personal, consider că aceste lucruri trebuiau prevăzute şi tratate corespunzător deoarece prognoza meteo poate fi cunoscută cu două sau trei zile înainte, astfel încât, chiar dacă plouă, concertul să se desfăşoare cum trebuie şi mai ales până la capăt. În plus, se știe că vremea la munte este capricioasă.

La un alt festival organizat în România (preferăm să nu dăm nume), chiar dacă a plouat, s-au oferit pelerine gratis, pelerină care am folosit-o şi la In Transylvania. Clar se putea face şi aici acelaşi lucru. După concerte ne-am retras la cortul de sus, unde se ţineau after-party-urile, însă muzica nefiind tocmai pe gustul meu am preferat să mă bag la somn.

A doua seara Operentzia ne-a introdus în atmosfera festivalului cu o muzică ambientală, placută auzului. Alternosfera, una dintre trupele mele preferate, urma să intre pe scenă. Şi a fost sublim… Băieţii au demonstrat de ce sunt una dintre cele mai iubite trupe de rock de peste Prut, ascultată de tineri şi adulţi deopotrivă. Nu a trecut mult timp şi ce aparține folclorului a fost dat foclorului. Subcarpaţi, în stilul caracteristic, au adus încă o dată în boxe vibe-ul de la ţară. Era prima dată când ascultam live noul album Piele De Găină, camarazii reuşind să creeze cea mai frumoasă conexiune cu publicul de la In Transylvania, câştigându-ne şi de această dată, de partea lor.

Odata cu ultima piesă Subcarpaţi, locul din fața scenei s-a golit cu desăvârşire, și doar câţiva dintre noi ne-am apropiat de gardul acesteia, aşteptând cu nerăbdare să-l vedem live pe macedoneanul Kiril Djaikowski. Atunci m-am simţit într-adevăr privilegiat, deoarece se vedea că eram printre puţinii care cunoșteau muzica acstui om şi potenţialul său remarcabil. Sunete specifice Balcanilor, amestecate original cu acorduri de reggae şi dubstep pe alocuri, formează stilul unic al lui Djaikowski. La microfon am făcut cunoștiință cu TK Wonder, cea care l-a însoţit pe artist, aceasta reuşind să ne cucerească cu vocea şi energia sa debordanată .

Datorită sunetului ce îi atrăgea ca un magnet, tot mai mulţi oameni au revenit la scenă. Piesele Hell Of The Road, Lions Den şi Ghetto Life au răsunat puternic din boxe, făcându-ne pe noi, cei din faţa scenei, să nu avem stare nici măcar cinci minute. Astfel, s-a mai încheiat încă o noapte în inima Transilvaniei.

Deoarece resursele au fost limitate şi vremea părea să nu ţină cu noi, am decis sâmbătă să ne întoarcem spre casă. Şuie Paparude n-au mai urcat pe scena festivalului din cauza unor probleme de sănătate a unuia dintre membri săi.

Ne-ar fi plăcut să îi ascultăm pe Zdob şi Zdub, pe Dubioza Kolectiv şi mai ales pe bunii noştrii prieteni de la Basska, dar promitem să ne revanşăm la ediția din 2015 a evenimentului.

Din ce am mai văzut pe la festival, mi-a plăcut activitatea desfăşurată de Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului, care ofereau informaţii oricărui curios, despre meşteşugurile şi costumele populare expuse.

Probabil din cauza vremii nefavorabile, multă lume a preferat să rămână acasă, dar cu toate acestea au fost multe voci care au spus că organizarea a lăsat de dorit. Cea mai mare nemulțumire a românilor a fost legată de cei de la firma de pază, care au fost total neprietenoşi cu petrecăreţii. Aceştia nu au lăsat pe nimeni să intre în zona de camping cu niciun fel de mâncare, deşi probabil au fost mulţi oameni cărora poate nu prea le-a  plăcut ce se servea în incinta festivalului și ar fi dorit să opteze pentru ceva mai sănătos adus de acasă.

Camping-ul a fost unul dintre cele mai nasoale în care am stat în ultima vreme. Am detectat la fața locului multă iarbă uscată şi mult noroi, după ploile de joi şi vineri, că să nu mai zic de podul din lemn aflat la intrare, construit la repezeală peste o baltă, totul arătând mai degrabă ca un adevărat şantier.

În timpul zilei puteai alege dintre o multitudine de activitaţi cum ar fi tiroliană, face painting, tir cu arcul sau jocuri pe playstation, pentru a numi doar câteva, însă parcă s-a pus prea mult accentual pe jetoane şi implicit pe profit. Dacă nu dispuneai de prea multe resurse nu îţi rămânea  decât să te  plimbi prinîmprejurimi sau să stai tolănit în hamac. O soluţie ar fi putut fii organizarea de diferite workshop-uri sau de alte activităţi cu acces gratuit, pentru omorârea timpului liber.

Un alt plus ar fi faptul că s-a pus accentul pe sport. Maratonul Transivaniei s-a integrat perfect şi el în acest peisaj. De asemenea, sâmbătă, după ce noi am plecat, la cortul de after-party s-a ţinut şi o piesă de teatru.

Sperăm ca organizatorii să înveţe din această experienţă, astfel ca în 2015 să remarcăm progrese din partea lor şi împreună să ne bucurăm de un festival la fel de frumos ca şi numele ce îl poartă. De asemenea, considerăm că dacă festivalurile ar fi axate în primul rând pe buna dispoziție a petrecăreților, profitul ar veni pe termen lung de la sine. 🙂

Toate cele bune până dată viitoare, iar noi vă dăm întâlnire la One Love Gathering, sus la Voineasa, judeţul Vâlcea. Bless!

Poze In Transylvania @ Sâmbăta – Drăguș, Brașov 

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *