Dub Pistols – The Return Of The Pistoleros

Artist: Dub Pistols
Album: The Return Of The Pistoleros
Label: Sunday Best Recordings
Catalog No.: SBESTLP69
Data lansării: 1 Iunie 2015
Format: CD | Digital | Vinil

Grupul britanic Dub Pistols pregătește pentru luna Iunie lansarea unui nou LP, intitulat The Return Of The Pistoleros, album ce va purta eticheta label-ului Sunday Best Recordings.

Noul material vine la trei ani după precedentul LP, intitulat Worshipping The Dollar, și reprezintă cel de-al șaselea album de studio al acestei trupe de veterani, activă de aproape două decenii.

Cu renumitul Barry Ashworth în frunte, formula actuală a grupului Dub Pistols include atât componenți vechi, cât și noi, incluzându-l aici pe Tim Hutton, un artist care a compus piese pentru Groove Armada, Ian Brown, sau pentru noul album de la The Prodigy.

Referitor la alegerea titlului pentru noul LP, Barry Ashworth declară:

There€’s always been a bit of the outlaw in classic reggae, a bit of spaghetti western, Mexican feel. That’s how we feel. We don’t have to try to fit in any more. We’re not going to be anyone’s flavour of the month. We’ve got our crowd and we’re getting new people all the time, from the ska dads to the festival kids, and it’s all word of mouth, no marketing, just from our live show. So I thought yeah, Pistoleros. Outlaws.

Grupul de pistolari este completat de către Seanie Tee, care i se alătură lui Barry Ashworth la microfon, livrând versuri pe foc automat în momentele cele mai energice ale albumului. Avem parte și de colaborări de calitate cu artiști jamaicani legendari, fiind vorba de Chezidek și Earl 16, aceștia aducând un plus de savoare pentru fanii genului reggae.

Dub Pistols
Dub Pistols

Albumul The Return Of The Pistoleros include un total de 10 creații noi, care ne încântă auzul cu un sunet fresh, caracterizat printr-o varietate de influențe, de la dub, reggae și ska, până la drum & bass, hip-hop sau punk.

Materialul debutează în forță pe un ritm jungle alert, cu piesa Pistoleros, o melodie explozivă, cu o linie melodică la trompete inspirată din clasicul imn Roots And Culture, semnat de legendarul Mikey Dread. Acesta este și primul single extras de pe album, și beneficiază și de un videoclip, care ne introduce în atmosfera western a pistolarilor.

În continuare, schimbăm registrul către un ritm reggae modern, pe care Neville Staple, component al grupului britanic The Specials, ne oferă o descriere a stilului de viață caracteristic gangsterilor, pe piesa intitulată sugestiv Real Gangsters.

Urmează la microfon legendarul Earl 16, care ne invită la dans prin intermediul melodiei Roll And Come In, acompaniat de secțiunea de trompete, pe un instrumental reggae cu influențe breakbeat.

Această creație deosebită este urmată de o altă colaborare de mare calibru, cu Chezidek, pentru piesa Sticky Situation, unde stilul reggae este cel mai bine reprezentat, atât prin versurile conscious, cât și prin instrumentalul autentic.

Dub Pistols feat Chezidek – Sticky Situation

După acest scurt respiro, nivelul de energie ajunge din nou la cote maxime, prin intermediul melodiei Ride With It, o creație drum & bass explozivă, cu influențe dubwise, care beneficiază de interpretarea lui MC Darrison.

Continuăm pe același ritm energic, cu o piesă dedicată reprezentantelor sexului frumos, intitulată sugestiv Fit Girl, pe refrenul căreia pistolarii declară: I need a girl who can rub a dub all night.

Seanie Tee se întoarce la microfon, livrând versuri destinate soundclash-ului pe piesa cu titlul Killa Sound, o producție al cărei instrumental păstrează elementele breakbeat caracteristice genului drum & bass, oferind însă amen break-ului un plus de spațiu, prin abordarea unui tempo ceva mai lent.

În continuare, pe introducerea melodiei numite This Anthem, pistolarii declară: Original is original, and pirate is pirate. We want to be an authentic original crew. Astfel, pe un ritm reggae alert, condimentat cu acorduri de pian, aflăm povestea grupului Dub Pistols, dar și misiunea acestora, exprimată pe refren, aceea de a fi campionii oamenilor, indiferent de succesul înregistrat de un anumit hit: This anthem, that anthem / Might not be the winner but we’re the people’s champion.

Fanii grupului își vor aduce aminte cu siguranță de albumul Speakers And Tweeters din 2007, care includea trei colaborări cu MC-ul britanic Rodney P. Ei bine, Dub Pistols și-au unit din nou forțele cu acesta pentru prezentul album, iar rezultatul colaborării vine sub forma piesei intitulate Turn Up, o producție deosebită, dominată de secțiunea de trompete, în care genurile reggae și hip-hop se îmbină perfect.

LP-ul se încheie într-un mare fel, cu piesa Our Life, o melodie de șase minute care combină din nou, în stilul unic al celor de la Dub Pistols, genurile reggae și hip-hop, într-un instrumental care ne aduce aminte de rețeta de succes folosită pentru albumul Speakers And Tweeters. Pe partea vocală întâlnim doi colaboratori de lungă durată ai grupului, fiind vorba de T.K. Lawrence, care livrează versuri cu o cadență specifică genului hip-hop, și Lindy Layton, care ne încântă cu vocea sa deosebită pe refren.

Albumul The Return Of The Pistoleros este încărcat cu energie, și demonstrează că pistolarii sunt mai puternici ca niciodată, fiind gata să cucerească din nou publicul prin concertele live electrizante care le-au adus faima. Calitatea excepțională a compozițiilor, caracterizate prin varietatea de influențe care definesc stilul sonor unic marca Dub Pistols, fac din acest album un material de nota 10, care are toate atuurile pentru a rezista testului timpului.

Vă invităm să vizionați, mai sus, videoclipul realizat pentru single-ul Pistoleros, și să ascultați colaborarea cu Chezidek, numită Sticky Situation. Vizionare și audiție plăcută!

TRACKLIST:

01. Pistoleros
02. Real Gangster
03. Roll & Come In (feat. Earl 16)
04. Sticky Situation (feat. Chezidek)
05. Ride Wid It (feat. MC Darrison)
06. Fit Girl
07. Killer Sound
08. This Anthem
09. Turn Up
10. Our Life

Download on iTunes

Urmăriţi-ne pentru mai multe albume reggae!

Dub Pistols - The Return Of The Pistoleros

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *