Recenzie Reggaelize it! 5th Anniversary: Charlie P @ Club D’arc, Timișoara – poze

Charlie P vine la Timişoara, puteai auzi pe buzele oricui iubeşte muzica dub şi reggae din ţară, motiv pentru care nu am putut rata nici eu acest concert ce s-a dovedit a fi memorabil din multe puncte de vedere. 🙂

În club, am ajuns după miezul nopţii la fel că majoritatea petrecăreţilor, în timp ce de la pupitru veteranul Mighty Boogie livra sunete de dub şi reggae, menite a descătuşa energii şi vibraţii, astfel încât întregul public să devină One with the music.

Charlie P şi-a făcut simţită prezenţa la microfon, în jur de ora 1, cu piese precum Traveller (una dintre favoritele mele) sau Alphabet, acestea reprezentând aşa cum afirma şi artistul doar warm-up-ul.

Zona Reggae

Avantajul concertului lui Charlie P a fost dat de faptul că nu s-a desfăşurat totul dintr-o bucată, artistul cântand câteva piese, urmate de alte câteva melodii puse de Mighty Boogie de pe laptop sau viniluri, astfel încât şi ascultătorii ajunşi mai târziu au reuşit să se bucure de prestaţia englezului.

Dacă tot vorbim de al nostru Mighty Boogie, acesta, pe lângă piese mai noi sau mai vechi de reggae, ne-a încântat şi cu o serie de dubplate-uri, cel puţin unul dintre acestea fiind în interpretarea lui Daddy Freddy. Trebuie să recunosc că mi-a plăcut maxim, făcându-mă să îmi aduc aminte cel puţin pentru un moment de Basswave, festival la care Daddy Freddy ne-a incântat cu prezenţa şi vocea sa.

Reîntors la datorie, Charlie P ne-a amintit că nu a uitat niciodată ghetto-ul englezesc de unde a plecat, acestui loc drag dedicându-i piesa Inna Di Ghetto. A urmat un freestyle de zile mari prin care britanicul ne-a demonstrat de ce este unul dintre cei mai iubiţi şi talentaţi mc din UK şi nu numai.

If u have a spliff inna your hand, light it up and if u have a drink inna your hand rise it up a răsunat în tot Darc’ul, Timişoara dând dovadă că dub-ul şi muzica reggae de calitate rămân vii şi în oraşul de pe Bega.

Zona Reggae
Mighty Boogie & Charlie P | Photo: RadicalShot Photography, (c) Reggaelize it

Society sau Life Is What U Make It au fost alte câteva bijuterii muzicale de care ne-am putut bucura vineri seară.
Din cauza sunetului care nu a fost la cea mai bună calitate, nu ne-am putut bucura din plin de claritatea vocii lui Charlie însă organizatorii ne-au promis că vor face tot posibilul ca tânărul britanic să revină la Timişoara în concert, de această dată pe un soundsystem veritabil.

LionRiddims a fost cel care a încheiat seara cu o selecţie energică de piese reggae, pe care cei adunaţi, în jur de 250 – 300 de persoane, au dansat cu plăcere până târziu în noapte.

Preţurile la bar erau puțin mari, dar atmosfera în D’arc a fost una plăcută, clubul deţinând şi o terasă interioară unde puteai sta la poveşti în voie. În Timişoara ca şi în principalele oraşe din ţară, la ora actuală e dificil să găseşti o locaţie potrivită pentru concerte, care să fie de top din toate punctele de vedere (sunet, prețuri, spațiu, etc) de aceea eforturile organizatorilor trebuie apreciate.

Mulţumim familiei Reggaelizeit care de 5 ani organizează evenimente reggae / dub de calitate în Timişoara, ţinând sus steagul roşu – galben – verde al mişcării în această parte a ţării. Big up!

Poze Charlie P @ Club D’Arc, Timișoara

Urmăriţi-ne pentru mai multe ştiri reggae!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *