Interviu cu Genmaica Sound System

Genmaica este unul dintre cele patru sound-uri specializate în reggae și dub de pe la noi și cum joia trecută băieții au dat startul unui nou sezon de party-uri de profil în Cluj-Napoca, ne-am gândit să-i descoasem puțin cu ajutorul unui interviu puțin altfel.

Facebook Genmaica Sound System

1. Salutare fraților!

Genmaica: 

Hai noroc!

2. Cine și ce reprezintă Genmaica Sound System? (membrii / nume / tehnică / muzică)

Genmaica: 

Genmaica Soundsystem este o mini familie formata din trei mielupi Eu (Eujah), Ju (ChuTheJhu) și Rappa (Indjstione); tartorul și crapul răutaților fiind Eu, care a pornit încă din fragedă pruncie pe drumul frecvențelor joase și mai exact a difuzoarelor de bass. Ne place să scotocim după: folclor, dub, reggae, dubstep, trip-hop, hip-hop, jungle, dnb și tot așa..

Genmaica de la stânga la dreapta: ChuTheJhu, Indjstione & Eujah
Genmaica de la stânga la dreapta: Eujah, Indjstione & ChuTheJhu

3. De unde re-vine Genmaica? 

Genmaica: 

Vara asta nu am reușit să scoatem foarte mult șandramaua (boxele) la soare. Am reușit să bifăm One Love-ul, o mini petrecere organizată ad-hoc pe lângă Cluj și un festival în Timișoara unde ni s-a oferit ocazia să facem o scenă în incinta UVT-ului.

În rest, am fost să punem muzică la un mini festival în Bulgaria și pe ici colo prin țară.

4. În ce direcție călătorește Genmaica? 

Genmaica: 

Mpăăăi, continuam event-ul ce-l facem lunar în Cluj, la The Shelter și sunt planuri de mers cu sistemul prin țară, promitem să dăm de veste unde și când.

5. Cât a durat construirea propriului soundsystem? Cât de des lucrați la el?

Genmaica: 

Povestea-i lungă și asezonată cu tot felul de pățanii. Pe scurt. Am început undeva pe la sfârșitul lui 2011, începutul lui 2012, într-un subsol, unde s-au construit primele două scoop-uri și restaurat 4 top-uri. Apoi a venit etapa Kong Studio cum ne plăcea nouă să-i spunem, o cameră de 2 și ceva pe vreo 5 metri, unde am mai construit 2 super scoopere plus ceva kick-uri. Apoi am locuit o perioadă cu toate boxele în casă, la modul că dormeam pe ele. Acolo am reconfigurat sistemul și de atunci meșterim la el non stop.

Zona Reggae
cățel, neimpresionat de Genmaica Soundsystem

6. Care sunt planurile de upgrade ale sistemului?

Genmaica: 

Planuri de upgrade….. hmmmmm…….. ar fi câteva. În ceea ce ține de bass vrem să facem un switch de la Fane și Pd la Void plus un proiect nou pentru linia de medii a sistemului cu un model special de 10 inch mid horn asemănător cu cele folosite de Turbosound, montate pe un model de incinte cu un design custom făcut de noi.

7. Cât credeți că va dura acest proces?

Genmaica: 

Noi sperăm ca până la vară să fie gata. Dacă nu ni se ard difuri sau se strică alte scule îi dăm de cap și mai repede, da știi cum e, nu poți să previi neprevăzutu’.

8. Care sunt artiștii (vocaliști / instrumentiști / visuals) cu care colaborați cel mai des? Ce vă aduce împreună?

Genmaica: 

Cred că cel mai des am colaborat cu băieții de la Astronaut Kru și la pus muzică și la plimbat prin țară cu boxele. Dar prin ograda noastră și invers s-au perindat mulți: Kaya Foundation, Kaze, Deeproots, Matze, Rolf, Zo, Lazio aka L45, Monsoon, High Kulture, Serious Dub, Rapala, Jaheyo, Dubase, Injektah, Lucky 23 Sound System, Zekarjah, Danaga, Electroclown și lista continuă.

9. Care sunt artiștii cu care ați dori să colaborați pe viitor?

Genmaica: 

Stați cu ochii pe noi și-o să vedeți.

Zona Reggae

10. Preferințe!

Roots sau Dub? 

Dub.

Ska sau Dancehall?

Ska.

Colaborare sau “omni-specializare” / “All-in-one DIY”?

Simbioză între ambele.

Zi sau Noapte?

Zi.

Pian sau vioara?

Tobe.

Roșu sau Verde?

Barcelona.

11. O vorbă de duh pentru frați și surori…

Genmaica: 

Dacă nu voi, atunci când!?

Mulțumim Genmaica Sound System! Mult succes în continuare!

Genmaica: 

Jah bless!

Urmăriţi-ne pentru mai multe interviuri reggae!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *