Inna Vision – Link Up

Artist: Inna Vision
Album: Link Up
Label: Roots Musician Records
Catalog No.: N/A
Data lansării: 01/06/2018
Format: Digital

Download on iTunes

Artistul hawaiian Inna Vision a lansat la începutul lunii iunie cel de-al cincilea album din discografie, intitulat Link Up.

Materialul poartă eticheta label-ului american Roots Musician Records și vine la doi ani de la precedentul LP, numit Lifted.

Perioada de așteptare a meritat însă, noul album fiind unul excelent, care merită ascultat și reascultat de la cap la coadă.

Pe parcursul celor 13 piese care compun LP-ul, Inna Vision ne oferă propria viziune asupra muzicii reggae, explorând o varietate de stiluri și influențe.

Albumul include atât interpretări reggae într-un stil clasic, cu instrumentale live, precum Survivor, Close Your Eyes sau The Dollar, cât și producții cu un sound modern.

Astfel, fanii genului reggae cu influențe hip-hop vor fi încântați să descopere piesele Link Up și O.G. IV, în timp ce melodiile Time Will Heal și Back Trax vor fi pe placul ascultătorilor de muzică trap, cea din urmă tranziționând într-un mod foarte creativ către un ritm dancehall în cea de-a doua jumătate. Aceasta include, de altfel, și sample-uri vocale ale veteranului Yellowman, extrase din hitul Nobody Move, Nobody Get Hurt.

După cum era de așteptat, albumul include și un ganja anthem exploziv, fiind vorba de piesa numită sugestiv Highest Grade.

Un alt highlight al materialului îl reprezintă colaborarea cu Skillinjah și Josh Heinrichs pentru melodia Revolution, o versiune nouă inspirată din clasicul hit cu același titlu al legendarului Dennis Brown.

Pe partea lirică, LP-ul Link Up abordează o varietate largă de subiecte, fiind presărat cu versuri cu tematică socială (Real Type Of Cop, Survivor, The Dollar, Maadness), sentimentală (Close Your Eyes, Time Will Heal, Distance), dar și de petrecere (Link Up, Back Trax) sau de istorie personală (O.G. IV).

Per total, albumul Link Up reprezintă un material excelent, de nota 10, pe care îl recomandăm cu căldură tuturor fanilor reggae, și nu numai.

Vă invităm să vizionați, mai sus, videoclipul piesei Maadness și să ascultați alte trei piese de pe album. Enjoy!

TRACKLIST:

01 - Survivor
02 - Close Your Eyes
03 - Link Up (Feat. Rick Haze)
04 - O.G. IV
05 - Back Trax
06 - Time Will Heal
07 - The Dollar
08 - Distance
09 - Revolution (Feat. Skillinjah & Josh Heinrichs)
10 - So High (Feat. Gonzo)
11 - Real Type Of Cop
12 - Highest Grade
13 - Maadness

Urmăriţi-ne pentru mai multe albume!Inna Vision - Link Up [Cover]

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *