Roots, Rock & Reggae – Bob Marley și Jamaica anilor ’70

Atelierul AAMIC din cadrul Masteratului de Istoria Ideilor, Mentalităților și Culturii de masă, Facultatea de Istorie & Facultatea de Jurnalism și Știintele Comunicării, Universitatea din București, vă invită la un eveniment special dedicat muzicii reggae: Roots, Rock, Reggae – Bob Marley – istorie, politică și muzica în Jamaica anilor ’70.

Pornind de la istoria societății jamaicane, evenimentul vă propune o călătorie în lumea universului reggae pentru redescoperi figura mitica a lui Bob Marley, personaj simbolic, adulat și controversat, dar fără de care este greu de gândit istoria culturală a secolului XX.

Bob Marley și Jamaica anilor `70

În cadrul evenimentului se va încerca să se răspundă la cât mai multe întrebări privind istoria și posteritatea acestui personaj care a marcat prin creațiile sale o multitudine de generații. Ce înseamnă astăzi muzica reggae, ce reprezintă Bob Marley și cum este el reamintit de cultura contemporană, sunt numai câteva teme care vor constitui nucleul dezbaterii la care avem onoarea de a-i avea ca invitați pe lect. univ. dr. Alin Matei (Universitatea București), dr. Irina Trocan (U.N.A.T.C.) si Laurențiu Stevie Bass Munteanu (artist). Întâlnirea va fi moderată de dr. Alice Teodorescu (Universitatea din București) și Amalia Pană (Universitatea din București).

Evenimentul va avea loc vineri, ‪22 martie, ora 17:30‬, Amfiteatrul Nicolae Iorga, etaj I, Facultatea de Istorie, ‪Bd. Regina Elisabeta 4-12‬.

Intrarea este liberă.

Sursa evenimentului: Facebook 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *